Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș au desfășurat joi dimineață 22 de percheziții domiciliare pe raza județului, în cadrul operațiunii „JUPITER”. Acțiunea a avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, iar cercetările sunt supravegheate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
Dosarul vizează infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Potrivit anchetatorilor, persoanele vizate ar fi procurat arme neletale supuse autorizării din state membre ale Uniunii Europene, pe care le-ar fi introdus în România fără a le declara la frontieră, păstrându-le ulterior la domiciliu fără drept.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 12 arme lungi neletale cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, două arme scurte neletale supuse autorizării, precum și aproximativ 5.600 de bucăți de muniție neletală de calibru 4,5 și 5,5 mm.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, acțiunea a avut ca obiectiv scoaterea din circuitul civil a armelor deținute ilegal, acestea putând constitui premise pentru săvârșirea unor fapte grave ce ar putea afecta viața, integritatea fizică sau patrimoniul persoanelor.
