Timiș: ritm alert pe șantierul de la Lovrin – Consiliul Județean construiește noua secție de recuperare medicală a Spitalului Județean

Lucrările la noua secție de recuperare medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara, amplasată la Lovrin, avansează într-un ritm susținut. După numai trei luni de la debutul execuției, stadiul fizic al proiectului a ajuns la aproape 10%, potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu.

Lucrările avansează într-un ritm foarte bun, ceea ce confirmă o mobilizare excelentă din partea echipei de pe șantier”, a declarat Alexandru Iovescu. Până în prezent, săpătura generală a fost finalizată în proporție de 100%, iar lucrările de sprijinire au ajuns la 98%. În plus, au fost executate toate cele zece puțuri cu rețea de drenare a apelor subterane, împănarea stratului suport cu piatră spartă și sprijinirile suplimentare necesare pentru protejarea imobilului învecinat.

Proiectul are o durată totală de execuție de 24 de luni, iar conducerea Consiliului Județean Timiș apreciază că rezultatele din primele trei luni confirmă un ritm bun de lucru și o organizare eficientă. „Echipa din teren își continuă activitatea cu seriozitate și energie, astfel încât proiectul să prindă contur etapă cu etapă”, a mai precizat Iovescu.

Recomandările noastre