Numărul tot mai mic de tineri care termină liceul și încep studiile universitare reprezintă o provocare majoră pentru sistemul educațional românesc. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția că, în condițiile natalității în scădere, reducerea abandonului universitar devine o prioritate pentru a asigura specialiști pe piața muncii.
„În condițiile în care populația școlară este tot mai redusă, reducerea abandonului universitar devine esențială pentru a asigura specialiști pe piața muncii. În prezent, măsurile Guvernului de reducere a abandonului includ la nivel național doar 2% din numărul total de elevi și studenți”, a declarat Florin Drăgan.
Potrivit acestuia, numărul candidaților la examenul de Bacalaureat a fost mai mic cu aproximativ 15% față de anul trecut, ceea ce a dus la scăderea numărului de studenți înmatriculați în anul I. „În ultimii 5 ani avem o scădere accelerată a natalității, iar în unele județe s-a ajuns la o natalitate de doar 35% comparativ cu 1990. Cum acest lucru nu poate fi reparat în anii următori, va trebui să investim mai mult în educație, în prevenirea abandonului și să devenim mai atractivi la nivel internațional”, a subliniat rectorul UPT.
Pentru a contracara aceste tendințe, Universitatea Politehnica Timișoara a intensificat programele de sprijin pentru studenții aflați în risc de abandon – de la consiliere psihologică și tutorat, la burse sociale și colaborări cu mediul economic. Totodată, instituția derulează două proiecte în cadrul programului „Primul student din familie”, în care sunt implicați peste 700 de studenți și elevi.
Drăgan consideră că, la nivel național, programele de prevenire a abandonului universitar trebuie extinse semnificativ: „Dacă ne uităm pe date, vedem că în 2024 erau 544.000 de studenți și aproape 600.000 de elevi de liceu. Beneficiarii proiectelor de tipul Primul Student din Familie reprezintă doar 2%, ceea ce este extrem de puțin. Impactul este mult prea mic față de nevoile reale”.
Rectorul UPT susține că este nevoie de o politică națională coerentă, care să includă sprijin financiar, consiliere, mentorat și orientare profesională. În opinia sa, doar printr-o colaborare reală între mediul academic, autorități și companii se poate asigura formarea unei noi generații de specialiști care să răspundă nevoilor pieței muncii.
