Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat, luni, că lucrările la noul stadion municipal, denumit „Arena Eroii Timișoarei”, au depășit pragul de două treimi din execuție.
„Am ridicat două treimi din noul stadion al Timișoarei. Avansăm în ritm bun, inclusiv la acoperiș: în această seară au fost livrate și grinzile pentru Peluza Vest”, a transmis Lațcău.
Potrivit acestuia, șantierul se desfășoară conform graficului, iar lucrările la structura acoperișului reprezintă o nouă etapă majoră în evoluția proiectului.
Viceprimarul a precizat că inaugurarea noii arene este programată pentru anul viitor. „Anul viitor inaugurăm Arena Eroii Timișoarei”, a adăugat el.
Noul stadion din Timișoara va avea o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri și va respecta standardele moderne pentru competițiile naționale și internaționale, fiind una dintre cele mai importante investiții sportive din ultimii ani realizate în municipiu.



