Sâmbătă, 11 octombrie 2025, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, au efectuat o vizită pe șantierul lucrărilor de conectare a autostrăzii A1 cu drumul național DN69, în zona localității Sânandrei.
Proiectul urmează să fie dat în circulație luni, începând cu orele după-amiezii.
Cu această ocazie au fost oferite detalii și despre un alt proiect important, construirea tunelurilor pentru urși de la Margina-Holdea.
Potrivit directorului DRDP Timișoara, Nicoleta Pordea, proiectul este „în linie dreaptă”:
„Marginea Holdea este în linie dreaptă, din informațiile pe care le avem noi, la începutul lunii noiembrie antreprenorul o să străpungă și tunelul 2, ieșirea din tunelul 2, primul tunel, cel scurt.”
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, prezent la fața locului, a remarcat mobilizarea contractorului, dar a atras atenția că proiectul trebuie finalizat anul următor:
„Vorbim de Marginea Holdea. Eu m-am oprit la acea lucrare în urmă cu vreo lună de zile. Mobilizarea există, s-a ajuns undeva la 40 %, ceea ce e bine. Anul viitor trebuie să finalizeze.”
Sectorul Margina – Holdea include două tuneluri cu o lungime totală de aproximativ 2,13 km, construite cu galerii unidirecționale, pentru a asigura continuitatea ecologică („tuneluri pentru urși”).
