Timișoara: elevii de clasa pregătitoare ai Școlii Gimnaziale nr. 21 au primit biciclete gratis – programul să fie extins și în alte școli

12 copii de clasa pregătitoare au avut parte de o experiență specială: au urcat pentru prima dată pe bicicletă, cu sprijinul echipei primăriei și al partenerilor proiectului. Evenimentul s-a desfășurat cu ajutorul celor 8 biciclete puse la dispoziție, fiecare copil făcând un prim pas curajos către un stil de viață activ și sănătos.

Am râs, am alergat alături de ei și i-am încurajat să nu renunțe! Credem cu tărie că investiția în educație și mobilitate activă la copii începe din timp și durează o viață”, transmit reprezentanții primăriei.

Acțiunea va continua până la sfârșitul anului, cu o nouă vizită la Școala Gimnazială Nr. 21, urmând ca programul să fie extins și în alte școli din Timișoara.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul RoBikeValley și Fundației Comunitare Timișoara, care au contribuit la oferirea copiilor a unui prim pas corect spre mobilitate activă și sănătate.

Timiș: încep lucrările la drumul județean care leagă comunele Șag și Sânmihaiu Român – proiectul a fost inițiat de fostul șef PSD al CJ Timiș, Călin Dobra, și are o întârziere de circa 3 ani din cauza incompetenței administrației PNL condusă de Alin Nica

Drumul județean care face legătura între localitățile Șag și Sânmihaiu Român va intra în modernizare. Consiliul Județean Timiș a predat către constructor amplasamentul Drumului Județean Șag 593C Șag (DJ 593)…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole