Imagini filmate joi, 2 octombrie, la deponeul de la Ghizela arată cum deșeuri voluminoase, saci albaștri și negri, dar și resturi din construcții sunt aruncate la grămadă, fără nicio formă de sortare. VIDEO AICI.
Dezvăluirea a fost făcută de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, într-o conferință de presă de vineri.
„Se vede clar cum se aruncă deșeurile împreună, deși operatorul încasează taxe pentru colectare și sortare selectivă. Timp de un an și jumătate, gunoiul ridicat selectiv de la cetățeni a fost pus în aceeași groapă cu gunoiul menajer. În acest timp, timișorenii și timișenii plăteau pentru o operațiune care nu se realiza”, a declarat Simonis.
Șeful CJ Timiș a ridicat suspiciuni de deturnare de fonduri, estimând prejudicii de milioane de lei:
– operatorul ar fi încasat bani pentru o activitate pe care nu o presta;
– în paralel, cetățenii erau amendați dacă nu colectau selectiv.
„Este revoltător: fiecare timișorean era sancționat pentru greșeli minore, dar după ridicare deșeurile ajungeau la grămadă. Asta înseamnă înșelarea cetățenilor”, a spus Simonis.
Conform acestuia, Consiliul Județean analizează depunerea de plângeri penale împotriva operatorului Retim, pe baza documentelor și probelor video.
De partea cealaltă, RETIM a informat că imaginile prezentate în cadrul conferinței din 3 octombrie 2025, referitoare la deșeurile abandonate pe domeniul public, nu fac parte din fluxurile de colectare separată a deșeurilor reciclabile și menajere de la populație, gestionate prin contractul de delegare, ci sunt încadrate pe un flux distinct, conform Autorizației de Mediu.
„Deșeurile abandonate provenite din rampe clandestine nu intră în proces de sortare sau tratare, ci sunt direcționate direct către depozitare”, transmite RETIM.
În plus, operatorul amintește că infrastructura de sortare și tratare a deșeurilor municipale este responsabilitatea Consiliului Județean Timiș, conform Planului Județean de Gestiune a Deșeurilor. Lipsa unor instalații pentru anumite fluxuri a fost semnalată autorităților în mod repetat.