Dosar penal și anchetă internă după ce o tânără a reclamat amenințări din partea tatălui cu brățară electronică de monitorizare
Polițiștii din Timișoara au deschis un dosar penal și au declanșat o anchetă internă după ce o tânără a postat pe TikTok un videoclip în care susține că ea și mama sa sunt amenințate de tatăl său, care se află sub supraveghere prin brățară electronică.
Conform IPJ Timiș, în seara zilei de 5 august 2025, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de o femeie de 48 de ani, beneficiară a unui ordin de protecție împotriva soțului său, care este monitorizat electronic. Aceasta a reclamat primirea unui mesaj amenințător de pe un număr necunoscut. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, efectuând cercetări pentru identificarea sursei mesajului și posibila legătură cu soțul acesteia.
Pentru clarificarea situației, atât cei doi soți, cât și fiica lor, au fost convocați la sediul Poliției, unde vor fi dispuse măsuri suplimentare.
În plus, Biroul de Control Intern va verifica acuzațiile formulate de tânără privind modul în care polițiștii au gestionat cazul, după ce aceasta a afirmat că aceștia le-ar fi sugerat că mesajul ar fi putut fi trimis din greșeală.
„Se efectuează verificări privind respectarea procedurilor și modul de acțiune al polițiștilor în astfel de situații”, a precizat IPJ Timiș.
