Ziua Timișoarei a fost celebrată duminică printr-o largă paletă de evenimente culturale, cu multă muzică, pentru toate gusturile, din care nu au lipsit Ansamblul Timișul, Bajaga i Instruktori (Serbia), iar seara s-a încheiat cu un spectacol impresionat pe Canalul Bega.
Municipalitatea a organizat în perioada 1 – 3 august și alte manifestări dedicate Zilei Timișoarei, care au adus în zonele ultracentrale și în alte peste 35 de spații din oraș peste 45.000 de participanți, un maraton de emoții, muzică și momente care vor rămâne întipărite în memoria orașului, arată, duminică, un comunicat al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Pe 1 august, Dincolo de Ziduri și VAMA au deschis seria de concerte pe scena principală de pe Bulevardul I.C. Brătianu iar James Bay a susținut un concert rock, în premieră la Timișoara, în fața a peste 15.000 de spectatori.
Sâmbătă, MIKA a prezentat un concert care a adunat peste 25.000 de timișoreni și turiști pe Bulevardul I.C. Brătianu.
Duminică, Timișoara și-a trăit punctul culminant cu o zi dedicată diversității muzicale și rădăcinilor culturale. Pe scena principală a urcat Theo Rose, artista-fenomen a noii generații, care a adus un show intens, plin de emoție și energie, îmbinând sensibilitatea cu forța popului românesc contemporan.
Seara a continuat cu spectacolul folcloric al Ansamblului Timișul și invitații speciali, soliștii de muzică populară îndrăgiți de publicul din întreaga țară Andreea Voica, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Laura Lavric și Nicolae Furdui-Iancu – o celebrare autentică a tradițiilor și spiritului bănățean. Închiderea oficială a evenimentului a fost marcată de concertul Bajaga i Instruktori, legendele rockului exiugoslav, care a adus pe scena din Timișoara hiturile care au traversat generații.
Spectacolul acvatic Acqua Forte Parade, care s-a bucurat de prezența câtorva mii de spectatori la reprezentația din ziua precedentă, a oferit publicului o ultimă reprezentație de poveste pe Canalul Bega (Zona Flora).
Cu 197 de evenimente desfășurate în cele trei zile, Ziua Timișoarei a încheiat duminică seara o ediție spectaculoasă, cu aplauze, emoții și bucuria unui oraș care a sărbătorit împreună.
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, le-a transmis timișorenilor, în timpul ceremoniei oficiale dedicate Zilei Timișoarei, care a avut loc duminică, în Piața Unirii, un mesaj de unitate și putere de a privi spre viitor.
‘În 1919, după război, foamete și pierderi cumplite, timișorenii au găsit puterea de a se uni pentru un vis comun. Astăzi, când traversăm vremuri dificile, avem nevoie de aceeași forță. Și acum, la fel ca atunci, să alegem speranța în locul resemnării, curajul în locul izolării și acțiunea în locul așteptării! (…) Vă invit ca în această zi a Timișoarei să ne uităm mult mai înapoi cu mândrie și înainte cu încredere, așa cum au făcut toți timișorenii acum 106 ani. La mulți ani, Timișoara! La mulți ani, dragi timișoreni!‘, a afirmat Dominic Fritz în discursul său.
Mai jos discursul primarului Dominic Fritz, susținut în cadrul plenului festiv cu ocazia Zilei Timișoarei.
Dragi timișoreni,
Astăzi ne adunăm nu doar să marcăm o dată din calendar, ci să celebrăm un spirit – spiritul unui oraș care, în momentele cele mai grele, a ales să meargă înainte.
Ziua de 3 august 1919 a venit după un război lung și îngrozitor. Oamenii trăiau atunci în lipsuri, cu răni nevindecate, cu incertitudini despre ziua de mâine. În timpul războiului, prețurile produselor alimentare au crescut vertiginos – pâinea de patru ori, făina de șapte ori, cartofii de 14 ori –, iar inflația a redus drastic veniturile reale ale populației și a adus numeroase familii în pragul foametei. Libertățile cetățenești au fost aproape complet suprimate, o parte din industrie a fost militarizată, iar femeile și copiii au fost nevoiți să muncească în locul bărbaților trimiși pe front. Până în ianuarie 1918, din Timișoara au fost mobilizați peste 12.800 de bărbați, dintre care mulți nu s-au mai întors, lăsând în urmă mii de văduve și orfani.
Și totuși, în mijlocul acelor greutăți, timișorenii au găsit puterea de a privi spre viitor și de a acționa pentru un scop comun. Acela ca Timișoara să devină parte a României.
Astăzi, și noi traversăm vremuri complicate. Simțim cu toții scumpirile, faptul că oamenii trebuie să plătească facturile unor decizii politice incorecte și populiste. Simțim tensiunile din societate, tentația unor discursuri care ne împart în tabere și ne îndeamnă să ne temem unii de alții. Dar tocmai acum merită să ne aducem aminte de lecția istoriei noastre: greutățile nu ne-au doborât niciodată, ci ne-au unit atunci când am avut curajul să acționăm împreună.
Hannah Arendt spunea că „miracolul care salvează lumea este capacitatea noastră de a începe ceva nou”. Aceasta este esența acțiunii umane: să refuzi resemnarea și să pui în mișcare schimbarea. Timișoara a făcut asta de nenumărate ori. A reconstruit după războaie, a spus „nu” dictaturii, a ales să se deschidă lumii când era mai ușor să se închidă în ea însăși.
Astăzi, avem nevoie din nou de acest miracol. Nu pentru o victorie militară, ci pentru o victorie civică: un oraș mai unit, mai deschis, mai sus. Acest lucru nu se va întâmpla prin frică sau prin ură, ci prin încrederea pe care o avem unii în alții și prin munca pe care o facem împreună.
Vă invit ca, în această Zi a Timișoarei, să ne uităm nu doar înapoi, cu mândrie, ci și înainte, cu hotărâre, așa cum au făcut timișorenii acum 106 ani în 1919. Să alegem speranța în locul resemnării, curajul în locul izolării, acțiunea în locul așteptării.
Sunt onorat că alături de mine pe această scenă sunt timișoreni care au ales speranța, curajul și acțiunea:
Profesorul Ion Gheorghe Boldea, membru al Academiei Române și inovator recunoscut internațional, a purtat numele Timișoarei în cele mai prestigioase centre universitare și de cercetare din SUA, Europa și Asia.
Florian Răzvan-Mihalcea și Viorel Marineasa, doi dintre autorii Proclamației de la Timișoara, au dat glas curajului și lucidității unei comunități eliberate, rămânând repere civice și culturale pentru generații întregi.
Sora Savia, sufletul Hospice – Casa Milostivirii Divine, a oferit de aproape trei decenii alinare și sprijin spiritual celor aflați în suferință, cu o dedicare care a redefinit îngrijirea ca act de iubire și credință.
Iar în sport, Eugen Căpățînă, legendă a rugby-ului timișorean, a scris istorie cu 15 trofee majore câștigate și rămâne în slujba echipei și a Timișoarei și după retragere.
Este un gest firesc ca orașul să le mulțumească public pentru ceea ce au oferit comunității.
La mulți ani, Timișoara!
La mulți ani, dragi timișoreni!
