VEST: o mașină s-a răsturnat în apropierea albiei unui râu – alte două mașini au fost avariate în urma unui accident

Joi seară, în jurul orei 21.40, în urma unui apel la 112, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit pe raza municipiului Vulcan, unde a fost semnalat un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit un autoturism avariat în apropierea albiei unui râu și la o distanță de aproximativ 150 de metri, alte două autoturisme și o autoutilitară avariate. La fața locului nu a fost identificată nicio victimă“, a transmis ISU Hunedoara.

Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de situații, iar cazul a rămas în atenția organelor competente.

Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 17 iulie a.c., în jurul orei 21.30,  cu privire la producerea unui incident rutier pe raza localității. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a rezultat că un autoturism ar fi ajuns în afara părții carosabile, iar ulterior conducătorul auto aflat la volan ar fi fost implicat într-o tamponare  între alte două autovehicule. În urma incidentului nu au rezultat victime“, a precizat Poliția Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Recomandările noastre