Un grav accident de muncă a avut loc miercuri, 17 iulie, în jurul orei 09:59, în zona industrială a municipiului Timișoara. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut de la înălțime, în timp ce lucra la montarea unor panouri sandwich, într-o hală situată pe Calea Stan Vidrighin.
La fața locului s-au deplasat de urgență atât echipaje de poliție, cât și un echipaj medical, care i-a acordat bărbatului îngrijiri de prim ajutor. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost declarat decedat.
Potrivit informațiilor preliminare, acesta s-ar fi dezechilibrat în timp ce efectua lucrări la înălțime și a căzut la sol. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Totodată, cazul a fost semnalat și Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, care va desfășura propriile verificări, având în vedere că este vorba despre un posibil accident de muncă soldat cu deces.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara sunt solicitați să intervină pentru acordarea măsurilor de prim ajutor unei victime căzute de la înălțime, în Timișoara, pe Calea Stan Vidrighin. La locul evenimentului sunt mobilizate o autospecială de primă intervenție si comandă și un echipaj SMURD cu medic. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic, a transmis ISU Timiș.
Foto: arhiva
