Autorităţile din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins 57 de cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, India, Siria şi Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în remorcile a două TIR-uri care mergeau în Austria şi Franţa.
Şoferii sunt un cetăţean român şi un olandez şi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleţi şi produse alimentare pentru societăţi comerciale din Austria şi Franţa.
„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 57 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, India, Siria şi Irak, ce intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei„, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări.