Timiș: o tânără de 22 de ani s-a sinucis în localitatea Cenad – a fost găsită într-o anexă a locuinței

La data de 11 iulie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără s-ar fi sinucis într-o anexă a imobilului situat în localitatea Cenad, județul Timiș.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o tânără de 22 de ani, decedată. Tânăra nu prezenta urme de violență ca urmare a săvârșirii vreunei infracțiuni comise cu intenție, fiind transportată la IML, în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Timiș.  

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii nefericitului eveniment.

VEST: doi șoferi din Timiș prinși beți la volan în Caraș – unul din Giroc cu alcoolemie de 1.85 mg/l circula pe DN6 fiind și posibil drogat – celălalt din Gătaia prins la Pojejena cu 0.17 mg/l la ora 7:00 dimineața – după ce rămas fără permis a fost din nou prins la volan și s-a ales cu dosar penal

În 15 august, la ora 18.45, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în localitatea Jupa, un autoturism condus de un bărbat…

Recomandările noastre