VIDEO: scandal pe DN6 – neînțelegeri între firmele de tractări în legătură cu ridicarea unui TIR ieșit în afara părții carosabile în zona Cornea – traficul a fost blocat

Neînțelegeri între reprezentanți ai firmelor de tractare pe DN 6 în Caraș-Severin.

În cursul zilei de 28.03.2025, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați prin SNUAU 112 despre niște neînțelegeri izbucnite între reprezentanții unor firme de tractări auto în legătură cu ridicarea unui ansamblu de vehicule ieșit în afara părții carosabile, în zona localității Cornea.

Șoferul bulgar al TIR-ului ieșit de joi în afara drumului a refuzat orice ajutor din partea firmelor de tractare românești.

La fața locului s-au deplasat polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane și Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier. Persoanelor în cauză li s-a pus în vedere, conform prevederilor Codului Rutier, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să nu împiedice sau să îngreuneze în vreun fel, circulația pe drumul public, în caz contrar urmând a fi luate măsurile legale, ce se impun„, a transmis Poliția Caraș-Severin.

Un camion bulgar a intrat în șanț, iar colegul nostru de la tractări a încercat să-l scoată afară cu camioanele de tractare şi nu a fost lăsat de către un camion bulgăresc, pe motiv că dânșii au fost trimiși de firma proprietară a camionului„, a declarat Romeo Gheordunescu, președinte Asociația Compania de Tractări România.

Potrivit legii nicio firmă străină nu poate interveni pe drumurile din România fără să primească o autorizație specială, emisă de CNAIR.

Starea conflictuală a fost aplanată, nefiind constatate abateri de la normele rutiere, a mai precizat IPJ Caraș.

În cele din urmă TIR-ul a fost scos din șanț, așa cum puteți vedea AICI.

Recomandările noastre