Un moment emoționant a avut loc recent la Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde 12 mămici și-au strâns nou-născuții la piept înainte de externare, imortalizând clipele într-o fotografie de grup plină de semnificație.
Imaginea, deși simplă în aparență, reflectă povești profunde, zâmbete calde și bucuria începutului de drum pentru noile familii.
Toți bebelușii din fotografie au fost aduși pe lume în aceeași gardă, una intensă, desfășurată cu trei zile și jumătate în urmă, când nu mai puțin de 20 de copii s-au născut în maternitate. Dintre aceștia, 12 sunt pregătiți să plece acasă, iar ceilalți 8 rămân internați pentru monitorizare și fototerapie, în contextul unui icter fiziologic tranzitoriu – o afecțiune frecventă în primele zile de viață.
„Trei zile pot părea puține, dar sunt pline de grijă, monitorizare atentă și căldură umană. Iar când totul decurge bine, nașterea devine un început senin”, a transmis dr. Claudiu Anghelescu, medic primar neonatolog, subliniind grija continuă acordată mamelor și nou-născuților.
În imagine apar și o parte dintre cadrele medicale care au fost de gardă în acea perioadă – profesioniști dedicați, care, dincolo de halate, împărtășesc fiecare emoție alături de familiile pe care le asistă.
La SCJUPBT, nașterea nu este doar un act medical, ci o experiență umană profundă, susținută cu empatie, profesionalism și grijă pentru fiecare detaliu care face diferența în primele clipe de viață.
