VIDEO: Timiș: lucrări ample pe calea ferată între Arad și Timișoara pentru ca trenul să circule cu 160 de km/h – între stațiile Băile Calacea și Orțișoara au loc lucrări de demontare a vechilor podețe

Continuă lucrările de modernizare a liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă. VIDEO AICI.

În perioada 17-19.06.2025, între stațiile Băile Calacea și Orțișoara au loc lucrări de demontare a vechilor podețe de pe firul de circulație, construite între 1870-1871 de către MAV, și montarea unor poduri provizorii care să permită începerea construirii a 3 podețe noi aferente liniei modernizate, la km. 21+262, km 22+077 și km. 26+918. Urmare a lucrărilor feroviare mai sus menționate, ce au necesitat închiderea circulației trenurilor pe distanța Timișoara Nord – Arad în anumite intervale orare, a fost necesară transbordarea călătorilor între stații cu mijloace auto puse la dispoziție de către constructorul lotului 4″, a transmis CFR Infrastructură Timișoara.

Totodată, au loc lucrări de amenajare a unei treceri la nivel provizorie la km 18+747, care o va înlocui pe cea existentă de la km 18+692, astfel creând front de lucru pentru pasajul superior cu 2 benzi de circulație ce se va construi la km 18+799.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole