Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, vrea să-i prindă pe șoferii care trec pe roșu: camerele de supraveghere din oraș sunt folosite selectiv de Poliție – supraveghem complet 10 intersecții majore din 25

Un proiect al Ministerului de Interne, aflat acum în dezbatere publică, prevede ca polițiștii să se poată conecta la sistemele primăriilor și administratorilor de drumuri ca să îi amendeze pe conducătorii auto care trec pe roșu, depășesc coloana sau conduc agresiv.

Proiectul este o extindere a sistemului ESIGUR din care fac parte radarele mobile.

În Timișoara, din cele 25 de intersecții majore, 10 sunt complet supravegheate, iar poliția ar putea în orice moment să sancționeze șoferii indisciplinați, a declarat Ruben Lațcău într-un interviu la Radio Timișoara.

Sunt folosite selectiv. Supraveghem complet 10 intersecții majore din 25. Noi avem cam 25 de intersecții mari și 10 sunt complet supravegheate, adică noi avem o supraveghere video conectată la ciclul de semaforizare care vede secunda exactă când treci pe roșu și Poliția Română le folosește doar selectiv. Dacă am avea dorința și voința în acest moment, azi, dacă am dori să mergem să luăm permise pentru cei care trec pe roșu, azi putem să facem lucrul acesta și ele vor sta în instanță. După-masa asta, dacă dorește IPJ, putem să începem să luăm premise”, a declarat Ruben Lațcău.

Imaginile surprinse de camere din sistemul de management al traficului au fost deja folosite în soluționarea unor accidente grave sau într-un caz de omor.

În urma verificărilor, s-a constatat că Primăria Timișoara este un operator autorizat de date cu caracter personal, personalul care are acces la camere a trecut prin cursurile de pregătire, iar camerele sunt omologate și reglementate anual“, mai spune Ruben Lațcău.

Timișoara: frații Cristescu lasă echipa de fotbal Poli fără bază de pregătire – oamenii de afaceri le-au tras covorul de sub picioare PSD-iștilor de la Consiliul Județean – Bega Grup a câștigat licitația pentru baza sportivă AEM de pe bulevardul Liviu Rebreanu în dauna CJ Timiș

Celebrii oameni de afaceri frații Cristescu din Timișoara le-au tras covorul de sub picioare PSD-iștilor de la Consiliul Județean Timiș. Marele eveniment, putem să-l numim așa, din cauza apropierii fraților…

FOTO. Parc vandalizat în comuna Satchinez

Un parc din satul Hodoni, comuna Satchinez a fost vandalizat. Bănci rupte, gardul împrejmuitor smuls, cablurile de la camerele de supraveghere smulse, cam acesta a fost peisajul găsit de cetățeni….

Recomandările noastre