VIDEO. Vest: 22 de arme și peste 22.000 de proiectile metalice descoperite în urma unor percheziții – au mai fost ridicate o cameră cu termoviziune și un închizător de armă letală

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 iunie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Arad, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pun în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul și județul Arad.

Activitățile vizează investigarea de infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Activitatea beneficiază de sprijinul Serviciului Criminalistic, Serviciului de Ordine Publică, Poliției Municipiului Arad și polițiilor orășenești.

Au fost conduse la audieri 22 de persoane. Ca urmare a activităților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 22 de arme neletale, supuse autorizării, aproximativ 22.550 de proiectile metalice, de diferite calibre, 3 sertizoare pentru confecționarea de muniție artizanală, mai multe elemente de muniție artizanală, o cameră cu termoviziune, un închizător de armă letală. Totodată, în curtea unui imobil din localitatea Pâncota, au fost găsite două exemplare din specia căprior, ținute în captivitate, care au fost predate administrației fondului de vânătoare“, a transmis Poliția Arad.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole