Construcția noului stadion Dan Păltinișanu ar urma să fie oprită de noul Guvern.
Informația a fost dezvăluită joi dimineață de publicația golazzo.ro, într-un articol semnat de Dan Udrea , Cătălin Tolontan și Rebecca Popescu.
Conform sursei citate, la discuțiile pe buget dintre reprezentanții PSD, PNL, UDMR și USR, moderate de reprezentanții președintelui Nicușor Dan, printre măsurile de reducere a bugetului țării se numără oprirea construcției a 4 dintre cele 6 stadioane neîncepute: Dinamo, Constanța, Timișoara și Pitești.
„Nu sunt măsuri, dar sunt lucruri clare, asupra cărora ne-am înțeles, cum ar fi oprirea construcției unor stadioane”, a adăugat cel care a solicitat confidențialitate, având în vedere că negocierile sunt sensibile.
Se caută, așadar, pentru tăieri „obiective scumpe și care să nu fi fost începute”, au explicat pentru GOLAZO.ro mai mulți oameni implicați.
Conform acestora, au fost targetate „planurile pentru patru stadioane, fiecare mai scump de 95 de milioane de euro: Timișoara, Constanța, Pitești și Dinamo”.
Cele 6 stadioane neîncepute valorează aproape 700 de milioane de euro (3,5 miliarde de lei) și reprezintă aproape 9% din suma de 39 de miliarde de lei necesară pentru echilibrarea bugetului în acest an.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a reacționat la aceste informații, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
“Este inacceptabil ca Timișoara să deconteze erorile altora. După peste 30 de ani de contribuții la bugetul statului este inadmisibil să se taie, din nou, investiții din Timiș. Să se taie de la județele unde s-a investit foarte mult în ultimii ani. Nu voi accepta sub nicio formă ca stadionul din Timișoara să fie tras pe linie moartă. Să fie foarte clar, nu voi susține un guvern care nu înțelege importanța acestei investiții, iar Timișoara nu poate să mai plătească greșelile altora. Înțeleg nevoia unor economii, dar acestea trebuie făcute prin subțierea aparatului bugetar, nu prin oprirea unor investiții. După 35 de ani de contribuții majore la bugetul de stat, a venit rândul Timișoarei să beneficieze de fonduri guvernamentale. Nu voi accepta niciodată ca proiectul Dan Păltinișanu să fie scos de pe lista obiectivelor finanțate“, a precizat Alfred Simonis.
