Zidul unui mausoleu din cimitirul din localitatea Foeni, județul Timiș, a fost găsit distrus, astfel că la fața locului au fost chemați polițiștii.
Acum se fac cercetări și agenții îl caută pe cel care a comis fapta.
”La data de 21 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 66 de ani, cu privire la faptul că mausoleul unei familii, situat în cimitirul din localitatea Foeni, județul Timiș ar fi fost profanat”, a transmis IPJ Timiș.
În urma primelor verificări făcute la fața locului, polițiștii au constatat că zidul unui mormânt din interiorul capelei a fost distrus.
”În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a întregii situaţii de fapt în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Timiş.
