VIDEO. Timiș: un bărbat găsit mort pe un câmp cu urme de violență – un suspect prins de polițiști cu implicarea unei polițiste aflate în timpul liber care l-a urmărit

La data de 4 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10 Poliție Rurală Făget au fost sesizați prin 112 de proprietarul unei stâne despre un posibil conflict între două persoane în zona localității Curtea, județul Timiș, cu suspiciunea unui deces.

VIDEO AICI.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 46 de ani a fost găsit decedat într-o anexă pe câmp, prezentând urme de violență. Suspectul, un bărbat de 42 de ani, a părăsit locul faptei, însă a fost depistat la scurt timp în proximitatea localității Tapia. Identificarea acestuia a fost posibilă și datorită intervenției unei polițiste aflate în timpul liber, care l-a urmărit până la sosirea echipajelor.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de lege.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole