Timiș: trafic închis vineri pe drumurile din zona Giarmata a autostrăzii A1, Pișchia și Alioș din cauza unui nou transport agabaritic – un generator de circa 800 de tone va fi dus la Termocentrala Mintia – utilajul a ajuns în țară din SUA

Noi transporturi agabaritice vor fi duse la Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara.

De asemenea, vineri, 14 martie va intra în ţară şi un al doilea generator care va fi dus tot la Termocentrala Mintia. Acesta a pornit din SUA, a venit pe ocean cu vaporul, a urcat pe Dunăre şi Tisa, apoi va ajunge pe traseu rutier, în Ungaria.

”Vineri, 14 martie, va intra în ţară, pe DN 7 Nădlac 1, al doilea transport agabaritic de mari dimensiuni, ruta convoiului fiind DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pişchia – DJ 691 – Alioş – DJ 691 – Neudorf – DJ 682 – Lipova (str. Timişorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN 68A – Săcămaş – DN 7 – Termocentrala Mintia”, a anunţat DRDP Timişoara.

Convoiul are o lungime totală de 120 m, lăţime de 6 m, înălţime de 5,4 m şi greutatea totală este de 788 tone. Transportul face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din luna iunie 2024.

La fel ca primul transport de acest fel, generatorul a plecat din SUA, a călătorit pe ocean cu vaporul, apoi a fost transferat pe Dunăre şi Tisa, până la debarcaderul din Szeged. De aici va urca pe drumurile din Ungaria spre Makó şi va intra în ţara la Nădlac, judeţul Arad.

De asemenea, în perioada 12 – 21 martie, se vor desfăşura alte 12 transporturi cu depăşiri pe traseul: Agigea RORO PTF  (CT) – DN 39A – DN39 – Agigea – A4 – DN 2A – Giurgeni – Slobozia – DN 21 – Drajna – A2 – DNCB (partea de sud) – A1 – Piteşti – DN 65B – DN 65 – Albota – DN 65G –  DEX 12 – DN 65F – DN 6 – Filiaşi – DN 66 – Târgu Jiu – Centura Târgu Jiu – DN 66 – Simeria – A1 – DN 76 – DN 7 – Mintia (HD). Lăţimea maximă a vehiculului este 6,60 m, masa totală 68 tone, lungimea 22 m, înălţimea 4,60 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole