Timișoara: tramvaiele pot circula în condiții de siguranță pe Stan Vidrighin – după modernizarea bulevardului garniturile pot atinge viteze chiar peste limita legală

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a declarat, luni, într-o conferință de presă, destinată finalizării proiectului european prin care s-a reabilitat bulevardul Stan Vidrighin, că după terminarea lucrărilor tramvaiele pot atinge viteze de exploatare legale.

Vidrighin – a doua investiție majoră finalizată cu bani prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Regional Vest 2021 – 2027, după bulevardul Cetății. Am mers ani de zile cu tramvaiul pe Vidrighin, pentru că lucram în zona Calea Buziașului. Nu de puține ori aveai impresia că, la un moment dat, tramvaiul va sări de pe linie. Acum, după ce am modernizat bulevardul, tramvaiele pot circula în condiții de siguranță, pot atinge viteze de exploatare legale, cu scăderea timpului pe efectuarea cursei. Și avem și piste de biciclete și trotuare. Trotuare pe ambele părți. Înainte de modernizare, pietonii traversau de câteva ori pentru a merge pe trotuar. Carosabilul a fost refăcut de la un capăt la altul, iar spațiul verde a fost extins. Mai mult, toate țevile vechi din subteran au fost înlocuite“, a declarat Ruben Lațcău.

Una dintre concluziile după implementarea proiectului este că lucrările ar trebui să nu se mai desfășoare sub trafic.

Gândirea noastră a fost să permitem accesul auto pe timpul derulării lucrărilor, iar acest șlucru se va schimba. Sunt învățăminte pe care le tragem acum, deoarece credem că atât modernizarea de pe Vidrighin, cât și Cetății și Bogdăneștilor se puteam finaliza mai repede, unele chiar cu un an sau șase luni, dacă am fi avut închideri de trafic agresive. Vom închide sectoare întregi, nu vom mai permite accesul alternativ pentru ca ritmul să fie mai susținut și durata de implementare să scadă. Stan Vidrighin a fost reabilitat într-un timp rezonabil, având în vedere că războiul din Ucraina ne-a afectat cu ce înseamnă rețelele subterane deoarece materialele trebuiau să vină de la Mariupol“, a declarat Ruben Lațcău.

De asemenea, viceprimarul USR al Timișoarei a spus că sunt și lucruri care nu se vor mai întâmpla pe proiectele viitoare.

“Îmi doresc să nu mai aveam stațiile de transport de 1.94m lățime. Ele deși sunt conform normativelor și respectă în întregime regulile, în realitatea practică acest normativ este unul destul de învechit și experiența ne arată că pentru a avea un confort și o siguranță mai sporită deși avem tramvai care pot atinge viteze pentru limita legală cred că este important ca pe viitor să putem să îmbunătățim această infrastructură. Un rugăminte de la cetățeni pe care trebuie s-o aplicăm este protecția pe care stațiile trebuie să le ofere pentru intemperii sau soare. Și aici suntem limitați de dimensiuni, dar la alte proiecte vom face o altă proiectare. Un mare plus este că acum avem un trotuar continuu pe bulevard, ceea ce nu aveam înainte“, a spus Ruben Lațcău.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole