Timișoara: SCM intră într-o nouă eră – noul manager va fi Cătălin Costinaș – secția de handbal va fi condusă de Alexandru Dedu – secția de baschet de Horia Păun

Clubul Sportiv Municipal Timișoara intră într-o nouă eră.

Noul manager va fi Cătălin Costinaș, secția de handbal va fi condusă de Alexandru Dedu, aiar secția de baschet de Horia Păun.

Potrivit primarului Dominic Fritz, noua echipă trebuie să reconstruiască sportul timișorean.

Când alții taie, noi investim: am anunțat azi că voi propune Consiliului Local să creștem bugetul pentru Clubul Sportiv al orașului cu 30%. De ce? Pentru că avem o nouă echipă de management la SCM Timisoara cu care vom propulsa clubul acolo unde trebuie să fie. Un club sportiv de care să fim mândri, cu performanțe naționale și, pe termen mediu, europene. Trebuie să readucem oamenii în tribune, să unim comunitatea în jurul sportului și să susținem copiii și juniorii să facă performanță. Echipa în care am încredere: Alexandru Dedu, unul dintre cei mai performanți manageri sportivi din țară. Fost președinte al Federației Române de Handbal. La Corona Brașov a adus echipe din liga a doua până la câștigarea de titluri naționale în doar 2 ani. Dedu a absolvit Liceul Loga din Timișoara și a ieșit campion de handbal cu Politehnica Timișoara în 1991; Horia Păun devine managerul secției de baschet. Fost președinte al Federației Române de Baschet și component al loturilor naționale; Cătălin Costinaș a câștigat în decembrie concursul pentru postul de director al SCM. Vine din mediul privat după o carieră antreprenorială de succes. Este antrenor de karate și pasionat de sport. SCM Timișoara intră într-o nouă eră. Cu profesionalism, pasiune și strategie pe termen lung, reconstruim sportul timișorean“, a declarat Dominic Fritz.

Alexandru Dedu revine la echipa cu care acum peste trei decenii, în 1991, devenea campionul României, ca jucător.

Fostul președinte al Federației Române de Handbal, vreme de două mandate (2014-2022), Dedu a activat până la finele anului trecut ca manager al CSM Corona Brașov.

Știu foarte exact ce trebuie să se întâmple la SCM, eu am fost sportivul Politehnicii, dar tot aportul pe care eu pot să îl aduc nu are nicio valoare dacă comunitatea nu este lângă noi“, a declarat Alexandru Dedu.

A murit actorul Jean Paul Belmondo

Talent, energie, insolență, umor: avea totul pentru a seduce… și a făcut-o în filme, pe scenă, în viață. Actorul Jean Paul Belmondo s-a stins din viață la 88 de ani,…

Recomandările noastre