Viitoarea Centură Remetea Mare va primi finanțare europeană prin CNAIR.
Proiectul prevede construirea unui nou drum care va face legătura între autostrada A1, Aeroport Traian Vuia și Centura de Nord a Timișoarei.
Consilierii județeni din Timiș vor aproba o actualizare a proiectului în ședința ordinară din 29 ianuarie.
“Se aprobă contribuția proprie a Județului Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, în cuantum de 51.140,36 lei fără TVA reprezentând 2% din valoarea eligibilă totală a proiectului – etapa de elaborare a Studiului de fezabilitate, la care se adaugă valoarea TVA în cuantum de 9.716,67 lei“, se arată în referatul care însoțește Proiectul de Hotărâre.
Proiectul este prevăzut în Master Planul General de Transport al României, respectiv în cadrul Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020- 2023 a fost propus la finanțare în cadrul Programului Transport 2021-2027.
“Având în vedere aprobarea Programului Transport de către Comisia Europeană conform căruia proiectul “Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la reţeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)” este prins ca proiect prioritar al Priorității 2. Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere, Obiectivul specific RS03.1. Dezvoltarea unei rețele TEN-T sustenabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente, sigure și intermodale (FEDR), ținând seama de capacitatea administrativă de implementare a proiectului, a fost semnat un Acord de colaborare între CNAIR și Județul Timiș pentru realizarea obiectivului care face obiectul prezentului referat. Proiectul a fost depus în vederea obținerii unei finanțări, în parteneriat cu C.N.A.I.R., în cadrul Apelului de Proiecte PT/81/PT_P2/OP3/RSO3.1/PT_A2 – Îmbunătățirea conectivității secundare rutiere – Proiecte de investiție situate pe reţeaua TEN-T (proiecte noi de investiție, fazate, de sprijin), apel deschis în cadrul Programului Transport. În procesul de evaluare a Cererii de finanțare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene solicită prin adresa nr. 3/04.12.2024 modificarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 237/08.11.2024 privind aprobarea proiectului „Drum de conectivitate (Drum nou de legătură la reţeaua primară) A1-Timişoara-Aeroport Traian Vuia/DNCT (profil 2+2)” în ceea ce privește actualizarea contribuției proprii de 2% a U.A.T. Județul Timiș cu bugetul cererii de finanțare“, mai arată sursa citată.