VEST: lucrările de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Herculane vor începe la vară – investiția se află încă în faza de proiectare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, desfășurată la Consiliului Județean Timiș, pe tronsonul dintre Băile-Herculane și Caransebeș vor începe abia la vară.

Nu trebuia să înceapă lucrările deoarece lotul a fost atribuit undeva in primăvara-vara trecută, ceea ce înseamnă că se află încă în perioada de proiectare, se apropie de final, dar asta e realitatea, cred că în mai-iunie a fost semnat contactul , iar proiectarea are 1 an“, a spus Sorin Grindeanu.

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA a informat luni, 14 octombrie 2024, că a deschis ofertele depuse pentru achiziția serviciilor de proiectare şi execuție lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe LOTUL 4 CAP X DROBETA TURNU SEVERIN – CAP X BĂILE HERCULANE și LOTUL 5 CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, aferente obiectivului major de investiții Modernizarea tronsonului CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ.

Valoarea financiară totală estimată a contractului este de 4,87 miliarde lei fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție pentru Lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pentru Lotul 5“, a transmis CFR SA.

Achiziția publică pentru LOTURILE 4 și 5 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 km, din lungimea totală a tronsonului, astfel:

– LOTUL 4: CAP X DROBETA TURNU SEVERIN – CAP X BĂILE HERCULANE, km 362+632 – km 404+250 (41,618 km).

Valoarea financiară estimată: 2.440.603.512,56 lei fără TVA.

– LOTUL 5: CAP X BĂILE HERCULANE – CAP X PO NOU POARTA, km 404+250 – km 436+887 (32,637 km).

Valoarea financiară estimată: 2.433.707.400,51 lei, fără TVA.

Oferte depuse:

Lotul 4:

– Asociere – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Leader), Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş., INFRAVIS S.R.L.;

– Asociere – IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Leader), ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ.

Lotul 5:

– Ofertant unic – PORR CONSTRUCT;

– Asociere – IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Leader), ROTARY CONSTRUCȚII MENTENANȚĂ;

– Asociere – FCC CONSTRUCCION S.A. (Leader), GÜLERMAK SPÓŁKA Z OGRANICZONĄ ODPOWIEDZIALNOŚCIĄ.

Principalele obiective incluse în modernizarea infrastructurii feroviare pe cele 2 LOTURI sunt: îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 100 km/h și 120 km/h; modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea (25 kV, 50 Hz); mărirea capacității de tranzit; lucrări civile în stații; modernizare poduri, podețe; ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot; modernizare 8 tuneluri; 1 tunel nou cu cale ferată dublă Poarta 1 (1.279 m); instalații de centralizare electronică/electrodinamică noi sau reabilitate, după caz, în stații și linie curentă și introducerea sistemului de siguranță ERTMS nivel 2“, mai arată sursa citată.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole