Timiș: caz de comuna primitivă – o fată de 14 ani a născut acasă un băiețel – minora ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite în vara anului trecut cu un tânăr în vârstă de 22 de ani

La data de 15 ianuarie 2025, în jurul orei 19:00, polițiștii municipiului Lugoj, au fost sesizați cu privire la faptul că, o minoră în vârstă de 14 ani, ar fi născut la domiciliu, un copil, fiind ulterior transportată la spital.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la Spitalul Municipal Lugoj, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din verificările efectuate a rezultat faptul că minora ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite în vara anului 2024, cu un tânăr în vârstă de 22 de ani“, a transmis Poliția Timiș.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, fata ar fi ascuns sarcina purtând haine largi şi nimeni nu a ştiut că este însărcinată. Ea a născut acasă un băieţel de 2,8 kg.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii municipiului Lugoj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol asupra unui minor, în vederea depistării autorului și luării măsurilor legale care se impun.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole