VEST: cei trei copii dispăruți luni au fost găsiți la Nis în Serbia – erau împreună cu tatăl lor, omul de afaceri Adrian Marțian, cel care anunțase dispariția minorilor

Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia),  în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.

Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis. Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol. Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz. Mulțumim publicului și reprezentanților mass-media, pentru sprijin. De asemenea, mulțumim Poliției din Serbia și tuturor partenerilor interni și externi, pentru excelenta cooperare, în gestionarea acestui caz“, a transmis IPJ Hunedoara.

Joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva și Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara au anunțat că continuă ancheta în cazul dispariției celor trei copii din localitatea Sântandrei (Simeria).

“Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva și Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara doresc să informeze publicul că investigațiile în acest caz sunt în plină desfășurare, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (in rem), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Prioritatea noastră absolută este protejarea vieții și siguranței copiilor implicați în acest incident. Până în acest moment, au fost făcute progrese semnificative în identificarea circumstanțelor și a persoanelor implicate. Colaborăm îndeaproape cu toate autoritățile competente pentru a asigura soluționarea rapidă și în siguranță a cazului. Dorim să subliniem că, în această etapă, toate detaliile operațiunii sunt confidențiale, pentru a nu compromite desfășurarea anchetei (orice informație neconfirmată oficial, diseminată în spațiul  public, putând afecta cursul anchetei). Întreaga echipă de procurori si polițiști rămâne concentrată pe recuperarea în siguranță a copiilor și pe luarea măsurilor legale. Orice actualizare oficială va fi transmisă imediat ce va fi posibil, cu respectarea confidențialității și a bunei desfășurări a investigației”, a mai precizat Poliția Hunedoara.

Luni seară, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia a trei fraţi care erau în grija unei bone. Imediat poliţiştii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea celor trei copii.

Marţi, în spaţiul public a apărut un clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată. Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie. Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă. În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate, iar când vor fi găsiţi copiii vor fi preluaţi de DGASPC pentru a li se asigura protecţie şi consiliere.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole