Timiș: razie a polițiștilor pentru depistarea câinilor periculoși în Timișoara și Lugoj – au fost verificați 83 de deținători de câini și au fost aplicate zeci de amenzi mai ales pentru nesterilizarea animalelor sau pentru lipsa documentelor sanitar- veterinare

În data de 26 septembrie a.c., polițiștii municipiului Lugoj, împreună cu cei ai orașului Buziaș și Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Timiș au desfășurat mai multe activități, atât în municipiul Timișoara, Lugoj și împrejurimi în vederea identificării și depistării câinilor periculoși supuși înregistrării, precum și a condițiilor în care aceștia sunt deținuți legal, conform prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

În cadrul acțiunii au fost verificați 83 de deținători de câini, fiind aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.000 lei pentru neregulile constatate (nesterilizare exemplare canine, nerespectarea condițiilor de deținere a animalelor de companie, deținerea animalelor de companie fără documente sanitar- veterinare)“, a transmis IPJ Timiș.

Totodată, polițiștii au reamintit unităților administrativ teritoriale importanța respectării obligațiilor prevăzute de OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, în vederea identificării și capturării acestora pentru a preîntâmpina  atacurile asupra persoanelor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole