Timișoara: primii copii au mers la dentist gratuit în cabinetele amenajate de primărie pe strada Carusso nr. 1 – în cele trei cabinete lucrează cinci medici care oferă servicii stomatologice plătite din bugetul local

Dinți albi și sănătoși pentru toți copiii.

Mai mulți elevi beneficiari ai Centrului de Zi pentru Copii Kuncz au mers la dentist, în Centrul Stomatologic al Primăriei Municipiului Timișoara, situat pe strada Carusso nr. 1.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara își propune să faciliteze accesul la serviciile medicale oferite în cadrul Centrului Stomatologic al Primăriei pentru toți preșcolarii și elevii beneficiari. Săptămâna viitoare, un alt grup de copii este programat pentru consultul stomatologic. Elevii și preșcolarii din Timișoara beneficiază de servicii stomatologice gratuite. Consultațiile includ stabilirea diagnosticului, tratarea cariilor dentare, depistarea afecțiunilor și acordarea tratamentelor de urgență”, a transmis Primăria Timișoara.

Părinții nu plătesc nimic, deoarece serviciile sunt acoperite din bugetul local.

În cele trei cabinete ale Centrului de pe strada Carusso, nr.1, cinci medici oferă servicii stomatologice și îi învață să aibă grijă de dantură.

Consultațiile se fac cu programare la numărul de telefon: 0256.425.017, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 19:00, iar elevii au nevoie să prezinte de certificatul de naștere sau buletinul și carnetul de elev.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis: am o relație cordială cu Dominic Fritz – cu Alin Nica am o relație proastă, nu-l bagă nimeni în seamă nici la el în partid – am văzut că domnul Robu a trecut de 100% în sondaje, nu mai are rost să organizăm alegeri – domnul Robu are procente câte goluri dădea pe meci

Șeful PSD Timiș și președinte interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a declarat, marți seara, la TVR Timișoara, în cadrul unui interviu, că are o relație cordială cu primarul Timișoarei…

Recomandările noastre