FOTO. Timișoara: pârloaga din fața ISU Timiș a fost transformată radical – spațiul verde a prins viață – cu plante perene, ierburi ornamentale, arbuști și gazon

Societatea Horticultura SA, aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara, a continuat lucrările pentru înfrumusețarea spațiilor verzi din oraș.

Specialiștii de la secția Spații Verzi au muncit în această perioadă la amenajarea spațiului situat pe strada Înfrățirii, în fața sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. 

Verbena (verbină), Paeonia (bujor) sau Hydrangea (hortensie) sunt doar câteva dintre plantele plantate de echipele noastre, alături de ierburi ornamentale și arbuști. Lucrarea a inclus montarea sistemului de irigație, pregătirea terenului, plantarea de plante perene, arbuști și gazon și aplicarea de tocătură la final“, a transmis Horticultura SA.

Timișoara: începe preluarea cererilor pentru ajutorul de încălzire – pot beneficia familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2.053 lei 

Începând cu 02 octombrie 2023, demarăm acțiunea de preluare a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării…

Recomandările noastre