VEST: un tânăr de 20 de ani a lovit cu toporul în cap un alt bărbat în urma unui conflict între două familii – victima dusă la spital în stare de inconștiență

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost arestat preventiv, miercuri, sub acuzaţia de tentativă la infracţiunea de omor, după ce, pe fondul unui conflict între două familii, l-a lovit cu toporul în cap pe un bărbat.

Victima, dusă în stare de inconştienţă la spital, a fost operată şi are nevoie de 70-80 de zile de îngrijiri medicale, lovitura punându-i viaţa în pericol.

Incidentele violente au avut loc marţi seară, în comuna bihoreană Tinca unde mai multe persoane au avut un conflict.

Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: În data de 06.08.2024, în jurul orelor 20.00, în timp ce se afla în curtea imobilului situat în localitatea Gurbediu, comuna Tinca, judeţul Bihor, pe fondul unor discuţii contradictorii între persoana vătămată C.I. şi soţia acestuia C.G., pe de o parte, şi inculpatul B.A., concubina acestuia D.M. şi mama acesteia D.I., pe de altă parte, inculpatul B.A. i-a aplicat persoanei vătămate C.I. o lovitură cu tăişul unui topor în zona capului, producându-i o leziune la nivelul extremităţii cefalice, respectiv fractură cominutivă craniană cu contuzie cerebrală, leziune ce necesită 70-80 (şaptezecioptzeci) zile de îngrijiri medicale şi care a pus în primejdie viaţa victimei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Bărbatul lovit cu toporul a fost transportat în stare de inconştienţă la spital fiind supus unei intervenţii chirurgicale.

Iniţial, tânărul de 20 de ani a fost reţinut, iar miercuri a fost prezentat Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Miercuri după amiază instanţa de judecată a emis mandatul de arestare pe nunele bărbatului.

Transalpina rămâne închisă, între Rânca și Obârșia Lotrului. Cel puțin până în 20 octombrie

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei și zăpadă), pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră au decis ca 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole