VEST: amendă de 80.000 de lei unei firme pentru gestionarea defectuoasă a rampei de depozitare a gunoiului – un lac cu levigat s-a format după ce a fost săpată o groapă

Comisarii Gărzii de Mediu au amendat cu 80.000 de lei o societate care administrează Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMSID) Bârcea Mare, după ce firma a săpat o groapă, în pământ, în apropierea celulei în care sunt depozitate gunoaiele colectate din judeţ, iar în groapa săpată s-a adunat o cantitate de apă neagră.

Un fost şef al ADI Deşeuri Hunedoara afirmă că are „suspiciuni” conform cărora din celula unde sunt depozitate deşeurile s-a scurs levigat în groapa săpată, care ulterior a fost acoperită.

Garda de Mediu subliniază că, în funcţie de rezultatele analizelor pe probele prelevate din zonă, ar putea fi deschis un dosar penal.

În urma unor informaţii apărute în social media referitoare la gestionarea necorespunzătoare a levigatului provenit de la activitatea de depozitare deşeuri municipale CMID Bârcea Mare, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara s-au autosesizat şi au demarat un control la depozitul de deşeuri municipale CMID Bârcea Mare din judeţul Hunedoara. În timpul controlului (efectuat în data de 02.08.2024), comisarii GNM au constatat că în perimetrul viitoarei celule nr. 2 a depozitului a fost excavat pământ (pe o suprafaţă de cca.16 m lungime şi cca.10 m lăţime) în scopul acoperirii cu strat vegetal a celulei nr.1, aflată în exploatare (pentru evitarea fenomenului de aprindere). În urma precipitaţiilor abundente din perioada 17-20.07.2024 şi a spălării utilajelor care deservesc depozitul de deşeuri, în groapa formată prin excavare s-au acumulat cantităţi mari de apă care avea o culoare tulbure negricioasă şi miros specific deşeurilor. Precizăm că terenul destinat viitoarei celule 2 are o cotă mai joasă decât drumul de acces, fapt care a favorizat acumularea apei. În data de 01.08.2024, operatorul a demarat acoperirea gropii respective cu material de acoperire (sort) stocat în incintă, pentru utilizarea la amenajarea celulei nr. 2 a depozitului de deşeuri”, informează, pe Facebook, Garda Naţională de Mediu.

Comisarii de mediu precizează că „verificările efectuate la staţia de tratare a levigatului, au arătat că nu s-a înregistrat nici o evacuare a permeatului, debitul de evacuare fiind de 0 mc”. 

Controlul la firma care administrează Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMSID) Bârcea Mare a demarat după ce Eduard Felciuc, fost director al ADI-Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor, a publicat pe reţelele de socializare imagini în care se vede cum în groapa săpată pe amplasamentul de la Bârcea Mare s-a adunat o zeamă neagră, care se întinde pe zeci de metri pătraţi. Acesta a anunţat de asemenea Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Pentru ca se poate!”, scrie pe Facebook Eduard Felciuc comentând imaginile pe care le-a filmat deasupra gropii în care s-a adunat apă neagră, ce pare a fi levigat. 

Într-o declaraţie dată sâmbătă fostul director a explicat că levigatul poate conţine inclusiv metale grele, fiind foarte toxic.

Conform fostului şef al ADI Deşeuri, la rampa de gunoi există o staţie de epurare cu osmoză inversă, care „ar trebui să lucreze”.

Se întrerupe apa la Mașloc

Aquatim anunță că luni, 3 aprilie, între orele 9-16 se va întrerupe furnizarea apei în Mașloc pentru executarea unor conectări de conducte.   „La reluarea alimentării cu apă în regim…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole