Pe fondul îngrijorărilor legate de poluarea tot mai frecventă a râului Bega, asociația Ecluze pe Bega propune o soluție concretă: instalarea unui sistem de stații cu senzori care să monitorizeze în timp real calitatea apei și să transmită alerte automate instituțiilor responsabile atunci când apar depășiri sau poluări punctuale.
Datele colectate vor fi publice, pentru a permite o mai bună informare a comunității și pentru a spori presiunea civică asupra autorităților.
Inițiativa vine în continuarea unui studiu realizat în 2023, în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, când echipa Ecluze pe Bega, împreună cu specialiști în mediu, a prelevat probe din șapte puncte ale canalului navigabil, de la kilometrul 0 până la granița cu Serbia. Analiza de atunci indica o calitate scăzută a apei în zona centrală a orașului.
„Am început cu o cercetare științifică și am ajuns la concluzia că e nevoie de un sistem permanent, automatizat, care să monitorizeze calitatea apei din Bega. Nu doar pentru specialiști, ci pentru toți timișorenii care vor să știe în ce fel de oraș trăiesc și cât de curat este râul care traversează Timișoara”, a declarat un reprezentant Ecluze pe Bega.
Reprezentanții proiectului subliniază că poluarea nu este un fenomen izolat și nu apare doar pe caniculă sau în urma furtunilor de vară. Este un proces constant, care afectează râul pe tot parcursul anului, în orice zi sau anotimp.
Situațiile recente de poluare arată nevoia unor instrumente de intervenție rapidă și a unui cadru de colaborare între instituțiile responsabile cu administrarea canalului – un dialog care, în prezent, este fragmentat și lipsit de coordonare.
Sistemul propus de monitorizare cu senzori va contribui nu doar la intervenții mai eficiente, ci și la o imagine de ansamblu a stării ecologice a râului. Este un prim pas spre soluții reale, iar pentru implementare, inițiatorii caută sprijin din partea comunității.
Cei interesați să se implice în dezvoltarea și susținerea proiectului pot contacta echipa la adresa: ecluzepebega@gmail.com.
