Timișoara: accident în Complexul Studențesc – o femeie de 77 de ani a fost rănită și a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe strada Bucegi la intersecție cu strada Podeanu

Un bărbat în vârstă de 74 de ani, a condus un autoturism pe strada Bucegi, iar la un moment dat la intersecție cu strada doctor Aurel Păunescu Podeanu a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 55 de ani.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 77 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 74 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Razie în Făget. În câteva ore s-au dat 122 de amenzi

Polițiștii din Făget, ai Secției 10 Rurale Făget, ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Timiș, împreună cu jandarmi, reprezentanți I.T.M. și O.P.C., au acționat, în intervalul orar 09:00-13:00, în orașul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole