Timișoara: un bărbat a murit în incinta bazinului de înot din Dacia – era înscris în programul “Mișcarea pentru sănătate“ – cel mai probabil bărbatul a făcut infarct

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

La data de 28 mai a.c., în jurul orei 19:51, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită într-un bazin de înot din municipiu, inconştientă. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani.Echipajul medical ajuns acolo a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat”, a transmis, miercuri, IPJ Timiş.

Surse judiciare au declarat că nu au existat urme de violență şi nici alte suspiciuni privind victima, cel mai probabil bărbatul suferind un infarct, iar cauza precisă a decesului va fi stabilită de medicii legişti.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor, şi continuă cercetările în acest caz.

Primăria Timișoara a comunicat că bărbatul era înscris la un program de înot.

Bazinul de înot din zona Dacia este închis astăzi, 29 mai 2024, în urma tragicului incident produs aseară, când un tânăr în vârstă de 31 ani și-a pierdut viața. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem condoleanțe familiei și apropiaților săi. Tânărul era înscris în programul ,,Mișcarea pentru sănătate”, care se derulează conform orarului stabilit prin HCLMT nr. 631 din 23.12.2019. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, bărbatul fiind declarat decedat. Acesta a fost preluat de Institutul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului, iar reprezentanții poliției au demarat cercetări. Nu deținem deocamdată alte informații. Primăria Timișoara colaborează cu instituțiile abilitate pentru a facilita derularea cercetărilor. Totodată, se va declanșa o verificare internă, pentru a se stabili dacă au fost respectate toate normele procedurale și de siguranță privind desfășurarea programului de sport”, a transmis Primăria Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole