Timișoara: medicul Horia Vermeșan a murit la vârsta de 79 de ani – a fost specialist ortoped și fost șef al Direcției de Sănătate Publică

Doliu în lumea medicală din Timișoara! Horia Vermeșan, specialist ortoped și fost șef al Direcției de Sănătate Publică Timiș, a murit joi, la vârsta de 79 de ani.

Astăzi, de curând, cel care a fost și va rămâne Prof Dr Horia Vermeșan, doctorul, dascălul, liderul, omul deosebit, colegul și prietenul nostru a părăsit lumea aceasta…dar Horia va rămâne în amintirile și sufletele noastre și în rugăciunile pe care le vom înălța către Dumnezeu, să îl primească la El și să aibă grijă de sufletul său. Condoleanțe familiei îndurerate”, a afirmat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Horia Vermeșan s-a născut la data de 31 august 1945, în comuna Chevereșu Mare, din județul Timiș.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Microbuzele școlare se întorc pe traseu

Odată cu debutul noului an şcolar de luni, 13 septembrie, programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va reveni la normal. Astfel, pe raza municipiului Timişoara şi a…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole