Timișoara: cadou de Crăciun – Drukeria a oferit copiilor și celor nevoiași din Uivar, Sânmartinu Maghiar, Pustiniș, Răuți, Otelec și Iohanisfeld cadouri de sărbătorile de iarnă

A fost o nouă zi în care Drukeria a dăruit lucruri și a primit emoție în schimb.

Am luat la colindat din nou ulițele, încărcați de daruri, în căutarea celor nevoiași pentru a le face o bucurie în prag de sărbători. Am ajuns astăzi în Uivar, Sânmartinu Maghiar, Pustiniș, Răuți, Otelec și Iohanisfeld, acolo unde cu sprijinul autorităților și al asistenților sociali am ajuns din ușă în ușă la toți cei care au nevoie de ajutor. Continuăm într-un mod special, atunci când vom face o călătorie pe Bega cu legendara ambarcațiune Pelican, alături de 25 copii din Sânmihaiu German și Sânmihaiu Român. Vom porni din Timișoara către ecluza de la Sânmihaiu Român și nu vom fi singuri, ci împreună cu Moș Crăciun, care le va aduce cadouri și le va asculta poeziile și cântecele. De asemenea micuții vor avea ocazia să învețe mai multe despre Bega, râul de lângă ei, dar și despre istoria bogată a navigației bănățene, de la membrii echipei Ecluze pe Bega“, arată reprezentanții Drukeria.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole