Timișoara: un bărbat a fost arestat după ce și-a omorât fosta soție – s-a îmbătat, a lovit-o cu un sucitor și i-a dat foc după care a turnat benzină pe ea – este cercetat pentru omor săvârșit prin cruzimi

Arest preventiv pentru un bărbat din Timișoara care și-a omorât fosta soție. Acesta locuia cu femeia în aceeași casă, iar în seara de 24 septembrie, în urma unui conflict și al consumului de alcool, bărbatul și-a lovit fosta soție cu un sucitor, după care a turnat benzină pe ea și i-a dat foc. Bărbatul este cercetat pentru omor săvârșit prin cruzimi.

S-a reținut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuința din mun. Timișoara, pe fondul unui conflict verbal și al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soție cu care locuia în același imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta și i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunțat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără“, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Vineri, 29 septembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, după care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a criminalului pe o perioadă de 30 de zile.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Tips Weekly Rankings . in Australia Bet Now

Authorized operators guarantee trusted payments. Smartphone members Try welcome specials easily via every gadget. Cellphone users claim login rewards smoothly via any device. Some bonuses separate over various sessions (daily…

Recomandările noastre