Noi liste cu dosarele aprobate în programele ‘Rabla’, ‘Rabla Plus’, ‘Casa Verde Fotovoltaice’ şi ‘Iluminat Public’

O nouă listă ce conţine 293 de dosare de finanţare aprobate în cadrul Programului ”Iluminat Public” a fost publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Datele instituţiei arată că, până în prezent, în cadrul acestui program au fost aprobate solicitări pentru 505 de Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT), la nivel naţional. Acestea beneficiază de finanţare în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED.

Potrivit unui comunicat al AFM a fost publicată şi lista cu alte 37 de dosare aprobate în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

De asemenea, pentru Programul „Rabla Clasic” de anul trecut s-au publicat ultimele 30 de dosare acceptate, pentru 41 de autovehicule şi o contestaţie pentru două autovehicule şi o motocicletă.

În acelaşi timp, ultimele 21 de dosare aprobate în cadrul Programului „Rabla Plus” 2020 sunt pe site-ul AFM. Acestea vizează achiziţia a 32 de autovehicule, dintre care 20 full electrice şi 12 electrice hibride, alături de două contestaţii pentru 11 autovehicule electrice 100%.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, listele acestora fiind disponibile pe pagina de Internet a instituţiei.

Toate listele cu dosarele acceptate pentru finanţare se află pe www.afm.ro, la secţiunile aferente programelor „Rabla”, „Rabla Plus”, „Casa Verde Fotovoltaice” şi „Iluminat Public”.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole