Timișoara va avea un nou sistem de închiriere a bicicletelor – VeloTM va avea concurență privată

Este vorba despre un sistem privat care va fi contra cost și va concura actualul sistem public gratuit, VeloTM.

Consilierii locali au aprobat proiectul în acest sens, chiar dacă aleșii PNL s-au opus celui propus de conducerea primăriei.

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a explicat că prin noul sistem se dorește o creștere a calității serviciilor oferite cetățenilor, iar VeloTM nu se va desființa.

Singura modificare este să permitem altor entități decât companiei primăriei (n.r. STPT) să ofere asemenea servicii cetățenilor“, a explicat Ruben Lațcău.

Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, unul dintre motivele pentru care e nevoie de înființarea unor noi sisteme de închiriere a bicicletelor este acela că actualul este unul învechit și costisitor.

Timișoara: șeful Consiliului Județean, Alfred Simonis, este încrezător că licitația privind construcția stadionului Dan Păltinișanu nu va fi anulată de CNI – “prin logică juridică elementară, dacă o ofertă nu a fost validă și nu s-a anulat licitația, CNI va putea desemna celălalt câștigător“

Licitația pentru construirea stadionului de 30.000 de locuri din Timișoara va fi reevaluată, după ce Curtea de Apel București a admis recursul depus de compania CONCELEX și a dispus anularea…

Recomandările noastre