Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, chemat ca martor de DNA: actuala administrație a depus 11 plângeri penale în cazul jafului petrecut la Colterm

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a fost audiat, miercuri, timp de două ore, ca martor de către DNA Timișoara.

Ruben Lațcău a fost chemat de către procurorii anticorupție pentru a da o serie de declarații, ca martor, într-un dosar penal in rem ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție privind societatea de termoficare Colterm.

Am fost astăzi chemat ca martor într-un dosar in rem instrumentat de DNA. Asta înseamnă un dosar unde nu există autor identificat. Atât eu, cât și colegii mei colaborăm pe deplin cu organele de anchetă pentru a elucida toate neclaritățile. Vă reamintesc că această administrație a depus nu mai puțin de 11 plângeri penale la DNA în cazul jafului petrecut la Colterm în trecut și suntem încrezători că justiția își va face datoria”, a declarat Ruben Lațcău.

Reguli stricte pentru casele care vor fi construite pe terenurile acordate gratuit tinerilor de către primărie. Dominic Fritz: este prima oară când municipalitatea se implică în reglementarea viitoarelor cartiere

 „Regulamentul privind realizarea locuinţelor cuplate” şi „Regulamentul privind realizarea locuinţelor înşiruite” vor fi supuse dezbaterii și aprobării Consiliului Local. Ambele regulamente sunt documente elaborate în Primăria Municipiului Timișoara, prin Instituția…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole