Nici o surpriză. Mandatul lui Dominic Fritz este valid

Prefectura Timiș a finalizat analiza cerută de un membru al PNL care a reclamat că primarul Dominic Fritz nu are domiciliul în Timișoara și a cerut încetarea de drept a a mandatului, încă de la numire. Instituția Prefectului județului Timiș este clară. Biroul Electoral de Circumscripție stabilește dacă îndeplinește condițiile de eligibilitate și nu există o schimbare a domiciliului.

„Entitatea care stabilește dacă candidatul îndeplinește condițiile de eligibilitate este Biroul Electoral de Circumscripție. Raportat la acceptarea candidaturii lui Fritz Dominic Samuel de către Biroul Electoral de Circumscripție, aceasta s-a făcut în baza Certificatului de înregistrare temporar emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, și putea fi contestată în termen de 48 de ore de la data afișării candidaturii, motiv pentru care Tribunalul Timiș, prin Decizia civilă nr. 296/A/28.10.2020, pronunțată în Dosarul nr.25174/325/2020, a decis că nu se mai poate pronunța asupra hotărârii de acceptare a candidaturii, reținând că: «…dacă s-ar lua în considerare obligația instanței ca, în cadrul validării să reanalizeze de plano, toate condițiile de eligibilitate, s-ar ajunge la situația absurdă în care hotărârea de acceptare a candidaturii, care este supusă controlului judecătoresc, să nu mai aibă nici o valoare, oferindu-se o cale de atac «de rezervă» persoanelor care au omis sau au neglijat la acel moment contestarea actului unei autorități electorale» (…). În aceste condiții, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ invocate de către petent, deoarece nu a existat o schimbare a locuinței avută în vedere la validarea candidaturii și a mandatului”, este răspunsul Prefecturii Timiș.

Sesizarea a fost analizată de prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth care este exact din același partid cu primarul Dominic Fritz, USR PLUS.

Prefectura Timiș mai trebuie să analizeze legalitatea Hotărârilor de Consiliu Local prin care primarul, viceprimarii și consilierii locali sunt obligați să își facă publice domiciliul și diplomele de studii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole