Incendiu la un gater în Chevereșu Mare. Proprietarul a ajuns la spital

Pompierii timișeni au fost solicitați, în această dimineață, în jurul orei 6:00, despre producerea unui incendiu la un gater, în comuna Chevereșu Mare.

Au fost alertate forțe din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara, Stației Buziaș și Punctului de lucru Topolovățu Mare. La fața locului s-au deplasat 17 pompieri cu patru autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o cisternă și un echipaj SMURD.

„Incendiul s-a extins la locuință, manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 100 mp. De asemenea, incendiul a cuprins și aproximativ 250 mc de cherestea, depozitată în curte. Proprietarul prezintă arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, fiind transportat către Spitalul Județean”, transmite ISU Timiș.

Măcel în pădurile din vest. Continuă tăierile ilegale

În perioada 06 – 17.12.2021, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat verificări pe raza județelor Timiș, Hunedoara…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole