Ordinul Arhitecților, Filiala Timiș face apel către constructori să respecte prevederile legale, după incendiul de la mansarda blocului de pe strada Mehadia

După incendiul de la sfârșitul săptămânii trecute, în care mansarda unui bloc de pe strada Mehadia nr. 12 a fost distrusă în totalitate, Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș, face un apel la constructori să respecte prevederile legale atunci când realizează o lucrare.

„Specialiștii ISU Banat au stabilit ulterior cauza probabilă a  incendiului ca fiind instalația electrică, în combinație cu structura de rezistență din lemn. Astfel, OAR Timiș face un apel către toți cei implicați în domeniul construcțiilor civile ( investitori, proiectanți, constructori, autorități publice) de a respecta strict toate prevederile legale și normativele în vigoare, în toate etapele de edificare a construcțiilor. Pentru a se evita pe viitor situații similare, sau chiar mai grave, este necesar ca investitorii sa contracteze proiecte complete ( de la faza concept până la faza Proiect Tehnic și Detalii de Execuție), verificate conform legii, cu toate specialitățile necesare incluse. În faza de execuție este necesară urmărirea punerii în practică a proiectelor, prin implicarea diriginților de șantier și a proiectantului în toate fazele de execuție.  Practica ne arată că de multe ori lucrurile nu se întâmplă așa. Din păcate, după cum se vede și în cazul incendiului din strada Mehadia, economiile făcute prin achiziționarea de proiecte ieftine și deci neconforme sau incomplete, sau executarea incorectă a proiectelor se pot plăti ulterior, prin pagube materiale însemnate sau pierderi de vieți omenești”, transmite Ordinul Arhitecților din România, Filiala Timiș.

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: ·  Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; ·  Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); ·  Arhivar; ·  Sudor; ·  Strungar; · …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole