4 timișoreni amendați pentru că nu au prezentat Certificatul Verde

Poliţiştii de ordine publică, proximitate, investigații criminale, sisteme de securitate, jandarmi, împreună cu lucrători din cadrul ISU Timiș, au desfăşurat o nouă acţiune vineri, în intervalul orar 18:00 – 00:00, cu efective mărite în Timișoara, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, a infracționalității stradale şi a faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

Astfel, au fost legitimate 124 de persoane, verificate 76 de societăți comerciale și controlate 86 de autovehicule.

Polițiștii au aplicat 70 de amenzi, în valoare totală de 18.565 de lei, dintre care 24 de sancţiuni pentru gălăgie, în valoare de 6.500 de lei şi 12 amenzi pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 1.315 lei. De asemenea, 34 de sancţiuni, în valoare de 10.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectare unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru lipsa măştii de protecţie și nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

Totodată, au fost verificate 74 de Certificate Digitale Verzi, fiind aplicate 4 amenzi pentru neprezentarea Certificatului Verde.

Au fost verificați 7 agenți de pază și au fost acționate 3 butoane de panică, nefiind constatate nereguli.

Polițiștii vor acționa în continuare pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole