ISU Timiș în alertă: 18 incendii de vegetație uscată și culturi agricole, în ultimele ore

Pompierii militari timișeni au fost solicitați, în ultimele 24 de ore, să intervină pentru stingerea a 21 de incendii. Dintre acestea, 18 solicitări au fost pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată și culturi agricole, un incendiu la un utilaj agricol, un incendiu la un autoturism și un incendiu stâlp de iluminat.

„În urma acestor incendii, din cauza secetei și schimbării frecvente a direcției vântului, au fost afectate peste 20 ha de vegetație uscată și miriște. De asemenea, au ars 5 ha de grâu și 40 ha de lucernă. Totodată, în localitatea Igriș, un incendiu de vegetație uscată s-a extins la o anexă gospodărească, existând pericolul de propagare a incendiului și la locuință”, transmite ISU Timiș.

Având în vedere faptul că în următoarele zile se va înregistra o creștere semnificativă a temperaturii, riscul de producere a incendiilor este iminent. Astfel că, ISU Timiș face câteva recomandări pentru a preveni acest risc în perioadă caniculară:

NU utilizați focul deschis pe timp de vânt;
NU utilizați focul deschis pe timp de secetă sau caniculă;
NU aruncați la întâmplare resturile de țigări;
În cazul în care se impune arderea vegetației uscate, colectați în grămezi mici resturile vegetale, astfel încât arderea să poată fi controlată;
Izolați zona de ardere față de căile de comunicație, construcții și fondul forestier, prin executarea de fâșii arate;
Desfășurați arderea numai pe timp de zi și supravegheați în permanență focarele;

În acest context, recomandăm persoanelor fizice și juridice care în această perioadă recoltează culturile agricole, să manifeste multă prudență și să respecte cu strictețe toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Totodată, este important să asigure prezența personalului care să supravegheze zona recoltată și mijloacele necesare pentru stingerea unui incendiu (pluguri, discuri, stingătoare, cisterne cu apă, etc), pentru a putea interveni prompt în cazul unei situații de urgență.

Inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Timiș, au executat și vor continua să desfășoare activități de informare preventivă și control, pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole