ZIUA TIMIȘOAREI – 3 august: spectacol folcloric Ansamblul Timișul în Parcul Rozelor – fostul viceprimar Adrian Orza, Cetăţean de Onoare postmortem

Manifestările dedicate Zilei Timişoarei, care marchează intrarea trupelor Armatei Române conduse de colonelul Virgil Economu în oraş, la data de 3 august 1919, şi readucerea Banatului în graniţele Regatului României, cuprind concerte, spectacole în aer liber, dar şi o şedinţă festivă a Consiliului Local Timişoara, în care vor fi înmânate mai multe distincţii de cetăţean de onoare al oraşului unor personalităţi locale.

După-amiaza, sunetele cadenţate ale marşurilor militare se vor auzi în Cazarma U a municipiului, programul fiind susţinut de „Muzica Militară” a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere Decebal Timişoara, care va readuce entuziasmul, curajul şi bucuria armatelor într-un concert susţinut, în premieră, în această locaţie.

Primarul Dominic Fritz a depus, joi dimineaţa, o coroană la Monumentul generalului Virgil Economu, programul aniversar continuând cu un ceremonial militar-religios, în Piaţa Unirii, şedinţa forului local legislativ şi spectacolul folcloric „Născut în Timişoara”, pe scena din Parcul Rozelor, de la ora 21,00.

Va urma un concert susţinut de orchestra simfonică „Lira”, printre solişti regăsindu-se baritonul Giacomo Medici, Lucian Nagy, Petre Ionuţescu, Radu Pâcloiu, Attila Szabo.

Totodată, patru personalităţi ale vieţii medicale, artistice şi administrative ale municipiului, care au făcut cunoscut numele oraşului în ţară şi în străinătate, vor deveni cetăţeni de onoare ai Timişoarei.

Un titlu de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, care reprezintă cea mai înaltă distincţie acordată de către Consiliul Local al Municipiului, va fi decernat postmortem fostului viceprimar Adrian Orza, alături de alte trei titluri pentru fondatorul Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, Aurel Mogoşeanu, artista Alexandra Guţu şi scriitorul Petru Ilieşu.

Îi onorăm pe cei care ne-au arătat ce înseamnă să fii timişorean, modele pentru comunitate. Sunt personalităţi care, în activitatea lor, au fost consecvente valorilor Timişoarei de libertate, curaj şi inovare. Le acordăm acest titlu în semn de mulţumire, pentru tot ce au făcut pentru a ne face comunitatea mai puternică şi pentru a promova spiritul timişorean, oriunde au păşit„, a transmis Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole