Percheziție domiciliară finalizată cu reținerea unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Brad au desfășurat, în cursul zilei de marți, o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de viol.
“Potrivit probatoriului administrat în cauză, un bărbat de 48 de ani, din comuna Crișcior, ar fi întreținut relații sexuale repetate cu o minoră de 15 ani. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că acesta ar fi fost, în trecut, cadru didactic al persoanei vătămate, în perioada în care aceasta urma cursurile ciclului gimnazial. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, în vederea dispunerii unei măsuri preventive“, a transmis Poliția Hunedoara.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz.
