VIDEO. Vest: un bărbat transportat la spital după un incident pe râul Mureș în zona Podului Traian din Arad – individul se plimba pe gheața de pe râu și apoi a intrat în apa rece

Polițiștii arădeni și echipaje ale ISU Arad au fost solicitați, miercuri, 21 ianuarie 2026, în jurul orei 11:50, să intervină în zona Podului Traian din municipiul Arad, după ce a fost semnalată prezența unei persoane care părea să-și pună viața în pericol, deplasându-se pe gheața de pe râul Mureș.

La sosirea echipajelor, nicio persoană nu a mai fost găsită în situația reclamată. Din primele verificări a reieșit că persoana ar fi intrat în apă, ar fi ieșit ulterior și ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

În urma activităților desfășurate de polițiști, persoana a fost identificată și găsită la domiciliu. Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Arad. Acesta a fost transportat la spital pentru evaluarea stării de sănătate și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ulterior investigațiilor medicale, bărbatul a fost internat la secția de psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole